Supravegherea farmacologică

În conformitate cu principiile etice ale Companiei, exigențele legislației internaționale, precum și pentru îndeplinirea obligațiunilor asumate față de clienții noștri, în compania Amaxa este elaborat și implementat sistemul de supraveghere farmacologică.

În compania noastră sunt elaborate și implementate proceduri operaționale standard, care reglementează procesele de detectare, colectare, evidență și transmitere ulterioară a informației organelor competente despre:

  • Eficiența insuficientă a medicamentului;
  • Reacțiile secundare suspectate în cadrul aplicării medicamentelor, prezentate de Compania noastră.

În Companie sunt persoane responsabile, care urmează regulat trening-uri în problemele supravegherii farmacologice.

În cazul suspectării unei reacții adverse sau suspectării eficienței insuficiente a medicamentului prezentat de Compania noastră, Vă rugăm să ne comunicați această informație în orice mod, convenabil pentru Dumneavoastră.

Termenii și noțiunile de bază

Supravegherea farmacologică reprezintă cercetări științifice și toate tipurile de activități, legate de detectarea, evaluarea, înțelegerea și prevenirea reacțiilor secundare sau oricăror altor probleme, legate de aplicarea preparatelor medicamentoase.

Reacția adversă – orice reacție negativă nedorită, care apare în cadrul utilizării medicamentelor în dozele obișnuite, recomandate pentru profilaxia, diagnostica și tratarea afecțiunilor.

Lipsa eficienței medicamentului – lipsa acțiunii curative a preparatului pe parcursul și durata bolii.

Numărul seriei – combinația caracteristică de cifre (cu cinci, șase și șapte simboluri), care identifică în mod specific seria. Se aplică pe toate tipurile de ambalaj.

Atașați fișierul (în caz de necesitate):